Sectorul cărnii de pasăre reprezintă un sector strategic al industriei agroalimentare din România. În anul 2021 carnea de pasăre a asigurat 38,23% din producția de proteină animală consumată de către populația României, fiind urmată de carnea de vită și de cea de oaie, carnea de porc situându-se pe primul loc în topul preferințelor. În prezent, dintre toate speciile de păsări, găina este considerată a fi cea mai populară sursă de carne și ouă.
Pe măsură ce populația continuă să se dezvolte, sectorul producției cărnii de pasăre și a ouălor va trebui să se adapteze noilor tendințe și să-și sporească eficiența.
Grupul Carmistin a devenit unul dintre principalii 3 producători de carne de pasăre de pe piața din România
Grupul Carmistin a intrat pe piața producătorilor de carne de pasăre începând cu anul 2008, prin înființarea companiei AVICARVIL și totodată, prin preluarea platformei Oltchim. Platforma Oltchim a fost înființată în 1978 și este una dintre cele mai mari platforme avicole din România, având o vechime de peste 30 de ani în creșterea și producția de carne de pasăre. Grupul Carmistin a acumulat experienţă în domeniul producției cărnii, consolidându-și poziția și astfel devenind unul dintre principalii 3 producători de carne de pasăre de pe piața din România. Începând cu anul 2020, Grupul Carmistin dispune de propria stație de incubație, ferme de reproducție și ferme de tineret, ce generează o capacitate producție de 15.500.000 de pui de o zi pe an. Astfel, în prezent, Grupul Carmistin operează 18 ferme de pui broiler, 3 ferme de reproducție, 1 stație de incubație, 2 abatoare de pasăre, linii de ambalare și depozite logistice, precum și un lanț de distribuție și magazine (LaProvincia) proprii.


Luând în considerare atât tendințele pieței, cât și obiectivele de dezvoltare, prin proiectul „FERMIER ÎN ȚARA MEA”, Grupul Carmistin își propune să contribuie la dezvoltarea sectorului avicol prin crearea unei comunități de fermieri cu potențial de dezvoltare.
Obiectivele strategice pentru dezvoltarea sectorului avicol
